Varstele noastre sunt niste capete de intervale. Asta inseamna ca nu suntem relevanti pentru statistici, iubirea noastra nu face decat sa le incurce. Daca vor sa ne analizeze li se da tot graficul peste cap. Sau trebuie sa l deseneze prea sus, si n au anticipat ca Oy se intinde pana sus la infinit.

Adresele noastre sunt niste capete de harta. Daca incerci sa faci drumul minim dintre noi te vei incurca la nesfarsit, nu merge cu algoritmul ungar (desi unul dintre capete bate la ei), nu merge nici cu problema postasului chinez (vrei sa o luam pana la ei pe jos?), si nici cu un soft special pentru dezapezire (de ce sa te dezapezesti pana la urma urmei?).

Sufletele noastre sunt un punct din clasa cerc. Se invart, mereu, mereu pe cercul iubirii. Cercul face parte din clasa punct.

Punct.

Ne am sarutat:

Pe asfalt

Pe nisip

Pe tarana

Pe covor

Pe parchet

Pe mozaic

Pe ciment

Pe gresie

Pe stanci

Pe iarba

Pe culmi

Pe banci

Pe trepte

Pe apa

Pe lemne

Pe campii

Pe balustrade

Pe stalpi

Pe refugii

Pe frunze

Pe rucsaci

Pe motoare

Pe poteci

Prin trenuri

Langa foc

Printre chitare

La gratare

Prin biblioteci

La un ceai

Printre fulgi

La examene

In laptarie

Prin vagoane

La metrou

In tramvai

In troleibuz

In taxi

Prin dacii

Printre flori

Rezemati de usi

Sub felinar

In lift

... dar niciodata pe 336

un timp am fost atât de apropiaţi amândoi
încât îmi aminteam episoade din copilăria ta
şi visam visele tale
şi când tu îţi mâncai curcubeul la lactobarul de lângă scala
eu schimbam feţe – feţe...
un timp am fost atât de fericiţi amândoi
încât stăteam la facultate în aceeaşi bancă
şi fondul de ten de pe fruntea ta mi se părea mai important pentru omenire
decât marile descoperiri geografice.
şi apoi treceam dizolvând în culoarea de televizor în culori a umbrelei
magazinele cu frapé-uri, furouri şi doftorii din pasaj
cei o sută cinci zeci şi patru de centimetri ai tăi
măturau asfaltul în faţa noastră
şi spintecau cu lanternele întunericul bulevardului
în dreptul teatrului foarte mic
şi îţi cărau în memeorie alte glasuri, alte încăperi...

dar s-a sfârşit, s-a sfârşit! de-acuma cu care amant
te mai împleticeşti pe sub stele, pe sub bolovanii de diamant?
de-acum patina timpului aproape-a virat
pe patinoarul părului tău patinat.
adio!
adio!
Adio!
la revedere, dragoste, în toamna aceasta!
de-acum amorul nostru sparge asfaltul pentru lucrările de canalizare
ca să ne asigure o existenţă decentă.
vreau să-ţi mai spun
că aseară s-a prăbuşit de singurătate
romarta copiilor.

“Adio! La Bucureşti ”